marți, 19 iunie 2012

Libertatea: Cum comentezi evoluţiile Olandei la Euro?


Libertatea: Cum comentezi evoluţiile Olandei la Euro?
Ciprian Marica: Mai e ceva de spus după cele trei înfrângeri? Este o eliminare surprinzătoare, dacă te gândeşti că foarte mulţi îi dădeau pe olandezi printre favoriţii la câştigarea trofeului.
Cum poate o echipă cu asemenea jucători să rateze ieşirea din grupe?
Greu de găsit o explicaţie. Cea mai bună ar fi poate faptul că n-au format o adevărată echipă. Au fost doar o sumă de jucători de valoare, care nu s-au înţeles cum ar fi trebuit.
Apărarea lor îi dă speranţe
Pe mulţi dintre ei îi veţi întâlni în preliminariile CM 2014...
Până atunci au suficient timp să-şi revină, chiar dacă s-ar putea să aibă loc schimbări importante în lotul lor, în cazul jucătorilor şi al antrenorului. De un lucru sunt însă convins: putem bate Olanda, doar dacă nu ne ia valul!
Adică?
Adică să rămânem modeşti şi să nu credem că, dacă i-au bătut alţii, sigur o să-i batem şi noi. De bine, de rău, ei au fost la Euro, noi am stat acasă. Să recunoaştem că au avut şi au jucători mai buni decât noi şi că rămân favoriţi.
Care sunt atuul şi punctul slab al Olandei?
E puternică în atac. Te apucă mirarea când te gândeşti că n-a marcat decât două goluri la Euro, deşi în lot sunt Van Persie, golgheterul din campionatul Angliei, şi Huntelaar, colegul meu de la Schalke şi cel mai bun marcator din Bundesliga. În schimb, batavii au o apărare lentă. Sper să profit de asta şi să marchez la toamnă împotriva lor.
Mizează pe Germania
Dacă Olanda l-a dezamăgit, Ciprian Marica a rămas impresionat, în schimb, de parcursul Germaniei în grupa B: “Majoritatea mizează pe un triumf al Spaniei, dar eu merg pe mâna nemţilor. Să baţi Portugalia, Olanda şi Danemarca e impresionant şi spune multe despre potenţialul echipei”.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu